Close to the flame

If the world will fall apart tomorrow, I'll embrace it with serenity.

I have learned what happiness is.
I have fallen in love like never before.
I have lived as if there was no tomorrow.

I am close to the flame, burning brightly.
I won't fade away, leave us lonely.

Suntem doua sinonime indragostite

Când te-am cunoscut ştiam că iubesti cuvintele dar pe zi ce trece am înţeles tot mai bine pasiunea ta nebună pentru semantică.

După primul nostru sărut, m-ai privit cu ochii în lacrimi şi mi-ai spus:

"Ador antonimele de pe buzele tale."

Eram doar un copil. Te-am întrebat inocent:

"Ce vrei să spui?"

Mi-ai răspuns profund răvăşit:

"Mă ucizi şi mă readuci la viaţă în acelaşi timp."

Mai târziu am început să înţeleg mai mult.

Obişnuiam să facem dragoste ore întregi şi de fiecare dată după ce te desprindeai din braţele mele lăsate fără vlagă, îţi deschideai caietul şi începeai să scrii încordat. La început nu am spus nimic dar după ce am căpătat curaj, te-am întrebat:

"Ce faci tu acolo, dragostea mea? Unde fugi de mine?"

Mi-ai răspuns aproape fără să respiri, de parcă nu te îndurai să iroseşti nicio fărâmă de suflu din elanul cu care aşterneai cuvintele pe hârtie:

"Tu mă înveţi ceva de fiecare dată. Azi, coapsele tale polisemantice mi-au arătat sensuri ale vieţii la care nu mă gândisem niciodată."

In timp, am ajuns să iubesc cuvintele la fel de mult ca şi tine. Ne jucam cu sinonimele, cu omonimele şi cu paronimele şi deseori ajungeam la concluzia că noi înşine suntem două sinonime îndrăgostite.

Odată, ca să-mi demonstrezi, m-ai pus să-ţi ating clavicula, să închid ochii, şi să răspund cu primul cuvânt care îmi trece prin minte la întrebarea: "Ce sunt eu, Luiza?" Iar tu urma să faci la fel şi trebuia să răspundem amândoi în acelaşi timp.

Ai închis ochii şi ai spus: "3, 2, 1 - acum:"

"Aer."

"Aer."

Am rămas fără cuvinte. Tu erai în culmea fericirii:

"Vezi? Dacă tu eşti aer şi eu sunt aer, Eu sunt Tu şi Tu eşti Eu."

Aş fi fost tentată să-ţi spun că e o greşeala de raţionament logic la mijloc, că nu e o inferenţă corectă, dar cum aş fi putut să fac asta, când ştiam, mai presus de orice logică, că DA, Tu eşti Eu şi Eu sunt Tu.

Azi am stat aşezată cu capul pe pieptul tău iar tu îmi mângâiai fruntea de parcă dădeai paginile unui dictionar de cuvinte magice, vechi de când e lumea şi pământul. Te-am întrebat cum de nu mai scrii în caietul tău de care erai de nedesparţit. Mi-ai răspuns cu vocea sugrumată de emoţie:

"Nu mai am nevoie să imortalizez nimic în cerneală. Tu eşti mereu lângă mine iar eu te citesc, te învăţ, te decupez literă cu literă, simbol cu simbol, sunet cu sunet, şi îmi umplu inima cu sensurile tale. Tu eşti mereu alta, şi totuşi, mereu aceeasi. Un sinonim, şi totuşi, un antonim. Iar eu, eu sunt cititorul în stelele buclelor tale, exploratorul de semnificaţii ale trupului tău ondulat şi ale tâmplelor tale visătoare. Tu mă hraneşti mereu cu sensuri şi numai în sensurile tale regăsesc propriul meu sens - care eşti Tu."

Ti-am sărutat palmele îndrăgostite şi ţi-am şoptit la ureche cuvintele pe care le iubeşti atât de mult:

"Ineacă-mă în flăcări

şi stinge-mă cu foc.

Adoră-mă cu toate antonimele braţelor tale

şi lasă-mă să-ţi fiu un sinonim perfect."

Si aşa a fost...

There is so much beauty in the world

This morning I felt so much happiness in my heart that I instantly remembered a wonderful scene from "American Beauty".

I dedicate this to my grandmother who certainly smiles joyfully now seeing me so happy and full of life.

I have finally found my happiness.
I have finally found my peace.
I have finally found fulfilment.
I have finally found myself in my sweetheart's heartbeats.
Life is happening and life is filled with elation.

"It was one of those days when it's a minute away from snowing and there's this electricity in the air, you can almost hear it. And this bag was, like, dancing with me. Like a little kid begging me to play with it. For fifteen minutes. And that's the day I knew there was this entire life behind things, and... this incredibly benevolent force, that wanted me to know there was no reason to be afraid, ever. Video's a poor excuse, I know. But it helps me remember... and I need to remember... Sometimes there's so much beauty in the world I feel like I can't take it, like my heart's going to cave in."

Rhythm of the Dance - un spectacol de ritm si emotie

Dragii mei, ma bucur ca va pot impartasi inca un moment emotionant din viata mea. Tocmai m-am intors de la spectacolul de dansuri irlandeze "Rhythm of the Dance" si inca mai aud ritmul viorii si bataile din picioare ale dansatorilor.

A fost un show minunat care, pe langa frumoasele si binecunoscutele dansuri irlandeze, a cuprins si fragmente de muzica irlandeza autentica, instrumentatia fiind in intregime live. Pleiada de instrumente a cuprins: o vioara, o harpa, un banjo, o chitara, un flaut, un acordeon irlandez, un cimpoi si o toba traditionala.

Atat dansatorii, cat si instrumentistii, au reusit sa ridice sala in picioare, desi, inca o data, constat cat de zgarcit este publicul roman cand este vorba de a-si manifesta aprecierea si entuziasmul. Mie nu-mi ajungeau palmele ca sa aplaud iar cei din jurul meu abia daca schitau vreun gest in acest sens. De ce oare ne este atat de greu sa ne manifestam cand traim ceva pozitiv, in schimb o facem atat de patimas cand ceva ne nemultumeste?

Trecand peste aceste constatari si revenind la trairile mele, am fost inca o data impresionata de candoarea acestor dansuri (prima oara am trait acest sentiment la spectacolul Lord of the Dance de la Bucuresti din 2008). Fetele sunt dragalase si seamana cu niste zane iar baietii aduc a razboinici. Dar nu orice fel de razboinici, ci razboinici care se infrunta prin dans, prin ritm, prin emotie. Iti tresalta inima sa vezi cat de frumos si pasional danseaza acesti tineri.

Aplaudand, cu zambetul larg si ochii in lacrimi, miscam instinctiv din picioare si imi venea sa ma ridic si sa dansez si eu. Ati avut vreodata sentimentul ca faceti parte dintr-o lume in care n-ati avut ocazia sa intrati? Asa simt eu de fiecare data cand privesc dansatori: de ca si cum ar trebui sa fiu acolo, printre ei, printre trairile lor ritmate si pline de viata. Ma gandeam daca acesti oameni simt acea senzatie de ridicare la cer pe care o simt eu cand dansez. Iar daca o simt, cat de sublim trebuie sa fie sa practici o meserie care iti umple inima de emotie si trupul de vibratie.

Puteti vedea aici o mostra din spectacolele dansatorilor de la Rhythm of the Dance, iar ceva mai jos, cateva fotografii facute la spectacolul de azi de la Sala Palatului din Bucuresti.

Pentru cei care iubesc dansurile irlandeze, le recomand sa nu rateze spectacolul "Lord of the Dance" din data de 5 iunie 2010 de la Bucuresti. [link]

Seek your ideal foolishly

Have you ever spent a twilight in the heart of your city, on a freezing winter day? You know, just to get yourself lost in the crowds and breathe the cold air in your lungs. I did that yesterday and it was really inspiring. I stood on a bridge over the river that crosses the center of my city, with my elbows resting on the icy concrete railing, with my music in my ears, contemplating the colorful lights of the buildings reflecting on the water and the cars and the pedestrians that passed me by.

I was pondering about the film that I saw the night before: "Agora (trailer)". The main character was a woman who dedicated her life to philosophy in a time when Ancient Alexandria was suffering massive and profound changes: the conquest of the Romans and the forceful passage from polytheism to Christianity. While other spectators found it amusing that in bloody times like those a woman sacrificed her womanhood for a "purposeless" ideal such as philosophy, I was crying my eyes out. She believed in her ideal, she lived for it and she died for it. I related so much to her because all my life I have felt like this: constantly struggling to live for an ideal, even if everybody was telling me that I'm the only one in this dream.

So, the question is (because there is always a question):

"Is it worth risking everything for any ideal?" My answer: "No".

But: "Is it worth risking everything for your own ideal?".

My answer is: "Definitely, YES!"

Why? Because I need to feel there is much more to life than a mere survival.

I need to have a purpose, a higher purpose, the kind of purpose that lifts you up and allows you to embrace life to the fullest.

I want you to stop for a moment from your daily routine and ask yourself this:

What is your most intimate ideal, the one for which you are willing to risk it all? The one that would make your existence purposeful.

The one that would fill your heart with elation.

I found my own ideal a long time ago. I have no doubt about it. All my thoughts and feelings pull me towards it every step of the way. I cannot breathe without it. I cannot dream without it. I cannot live without trying to reach it and I will certainly die with it in my mind, whether I will have achieved it or not.

"Without a purpose, we would not exist." (Matrix)

I am Hypatia and Davus from Agora, at the same time

I am Forrest Gump and Jenny Curran, at the same time

I am Ada McGrath from The Piano

I am Atreju from The Neverending Story

I am Noah Calhoun from The Notebook

I am Guido Orefice from La Vita e bella

I am Paul Rivers from 21 Grams

I am Ed Bloom from Big Fish

I am Rose from Titanic

I am Marianne from Sense and Sensibility

I am Izzi from The Fountain

I am Attilio de Giovanni from La Tigre e la neve

I am Amelie

I am Joan of Arc

I am William Wallace

I never give up

Not for anything in this world

"There's someone special for everyone, as long as you keep your eyes open. Seek love foolishly, my boy, even if it kills you."

The following video is the most beautiful scene I have ever seen.
This is exactly what it should be like: unstoppable, unbreakable, uncontrollable.



This reminds me of an unforgettable scene from "Big Fish".

"They say when you meet the love of your life, time stops. And it does."



Whatever your ideal is, seek it foolishly and never give up trying to reach it.

Without an ideal, we are nothing but empty wandering souls.

Did I ever tell you that I've been struck by lightning seven times?

Have you ever observed the funny side of love?

Well, consider the fortunate/unfortunate character from "The Curious Case of Benjamin Button", the one that got struck by lightning seven times in his life and never got killed.

It occurred to me this morning that falling in love is exactly like getting struck by a lightning. You're taking a walk on a perfectly sunny day and suddenly a big stormy cloud forms above your head and a super-massive lightning bolt strikes you right in the chest: CRASH! BOOM! BANG!!! You're being set on fire from head to toe.

The funniest part of the story is that you don't die even if the flames will never quench. Instead, you keep walking like nothing happened, hoping that no one will notice you're burning so hard that you light up the night sky.

Your skin is made of flammable materials.
Your eyes are fiery comets.
Your fingers are fire matches.
Your heart is a third-degree burn wound.

Did I ever tell you that being struck by lightning was the only thing that ever made me feel alive - ablaze - alight - afire?



The English language lovers must have noticed the use of the Present Perfect Continuous tense ("I've been struck by lightning seven times.") which clearly indicates that the series is not over yet and other strikes could come at any minute :-))) Love always hits you when you least expect it. Aren't we all looking for that fire that will never be put out? :-)