The Parlotones - o trupa de rock adevarat(a)

So guys, I'm so overexcited! Abia m-am intors de la un concert senzational sustinut de o trupa de care nu stiam absolut nimic pana la ... pana la concert :)) Bine, stiam ca vor canta rock si mai aflasem ca sunt din Africa de Sud, dar cam atat.

Concertul a avut loc in clubul Silver Church (excelenta acustica si ambianta, vi-l recomand cu caldura) si a facut sala sa vibreze a indie-rock si punk-rock pana am dat cu totii in clocot (eh, nu chiar, ca la toate concertele, sunt unii/unele care vin doar sa faca figuratie. nu fredoneaza, nu se misca, nu aplauda, nu tipa, nu sar... sunt atat de inerti incat ma intreb ce cauta acolo; asa am patit ultima oara la concertul lui Yann Tiersen, de unde poti pleca oricum, numai nu "neutru"; ei bine, se pare ca unii pot; mare pacat). Dar, n-am sa va vorbesc despre spargatorii de gasca ci despre sutele de chipuri extaziate, cu zambetul pierdut intiparit pe fata si ochii inchisi, transfigurati de placere.

Pentru ca da, acum nu ma mai retine nimic sa ma avant in mijlocul multimii si sa gust senzatia chiar acolo unde fierbe cel mai tare. Am fost la un metru de scena. Imi batea basul in piept de-mi zgaltaia tot corpul. Vocea solistului a fost absolut deosebita (tonalitate, timbru si capacitate vocala - nota 10) iar instrumentatia de exceptie. Spre sfarsit cei din jurul meu erau pur si simplu transpusi (bine, in afara de demoazelele moarte din stanga mea care nu vroiau cu niciun chip sa plece, desi verificau ceasul cu asiduitate). Ne miscam tot mai frenetic, tipam, aplaudam cu mainile deasupra capului, ne loveam unii de altii (dar cui ii pasa?). Au fost momente de deliciu suprem pentru care sunt nespus de recunoscatoare. Am fost cu zambetul pana la urechi, am tresaltat, am plans, am dansat, am visat si m-am pierdut in muzica celor patru baieti de la The Parlotones.

Iar ca o marturisire cu totul personala, cu ocazia asta mi s-a confirmat ca sunt fascinata de basisti. Poate pentru ca sunt in con de umbra si nu se bucura de adulatia publicului precum ceilalti chitaristi, poate pentru ca sunt mai interiorizati (desi inauntrul lor fierb) dar cu siguranta pentru ca ceea ce ma misca cel mai mult la un concert de rock este vibratia - ritmul - cadenta. Iar basistul si bateristul au rolul de a-ti scoate inima din piept (nu-i asa ca-i minunat sentimentul?). Surpriza si mai mare a fost cand tipul de la chitara bass (care a propos, avea cele mai faine brate tatuate pe care le-am vazut vreodata) a lasat chitara din mana si a inceput sa cante la clape (pianul fiind instrumentul care ma topeste efectiv) si vai, suna atat de duios. Alternanta intre linii melodice calme de pian si rabufniri incordate de chitare si tobe a fost extazul meu muzical complet. Ce iubesc cel mai mult este cand o trupa te face sa treci prin rai si prin iad in rastimp de cateva clipe. Pot spune ca o astfel de muzica iti da sansa sa traiesti unele dintre cele mai intense senzatii pe care le poti gusta in viata asta.

Ce sa mai spun? Nu mai am cuvinte. Trupul inca imi vibreaza de parca ar fi alcatuit din zeci de corzi de chitara bass peste care basistul isi trece incordat varfurile degetelor.

Mai bine va arat direct despre ce e vorba si va doresc sa traiti concerte cel putin la fel de vii ca cele sustinute de sud-africanii de la The Parlotones. Enjoy!

Pentru romantici si indragostiti, doua dintre piesele care mi-au ramas in suflet:

The Parlotones - I'll be there



The Parlotones - Baby, be mine



iar daca vreti sa ascultati o mostra de vibratie paradisiaca, gustati de aici:

The Parlotones - Overexposed



Ah, what a delight!