Locuiesc într-o cameră cu tavan înalt. Atât de înalt încât nu găsesc nimic destul de mare pe care să mă caţăr ca să ajung la un ceas care se află sus de tot, la îmbinarea dintre perete şi tavan. Nu că aş vrea neapărat să-l dau jos de-acolo (deşi sunt perioade când ticăitul lui mă înnebuneşte) dar cam de două ori pe an ar trebui să-l reglez. Problema este când se dă ora înapoi, în octombrie. Am momente când mă panichez: "Vai, e deja 8? Iar nu m-am trezit la timp. Iar întârzii" Apoi îmi amintesc şi răsuflu uşurată: "Stai, e cu o oră în înainte. Uf, ce bine." Mereu trebuie să scad o oră din ceea ce văd pe ceas. La început e mai greu. Mai ales dimineaţa, când eşti somnoros şi eşti uşor indus în eroare. Până la urmă te obişnuieşti s-o faci instinctual. Creierul tău se adaptează să nu se mai lase înşelat de ceea ce vede, şi să efectueze instinctiv un anumit calcul.
Să zicem că în timp am ajuns să mă învăţ că din octombrie până în martie am de scăzut o oră din ce arată ceasul meu din camera cu tavan înalt. Mai greu e să mă obişnuiesc cu ceea ce văd în oglindă. Mă spăl dimineaţa pe faţă şi aproape de fiecare dată mă sperii de găurile pe care le văd în mine. Arăt de parcă aş fi fost ciuruită cu mitraliera. După şocul iniţial mă dezmeticesc şi-mi spun: "Stai. Asta nu sunt eu. Asta sunt eu minus visele mele."
Cândva poate am să găsesc o scară suficient de înaltă pe care să mă urc şi să reglez ceasul.
Cândva poate o să mă găsesc trăind printre visele mele.
Atunci nu va mai trebui să-mi forţez creierul să perceapă altceva decât ceea ce se vede.
Atunci voi ajunge să fiu în sfârşit sincronizată cu mine însămi.
Realitatea mea va fi reglată de visele mele împlinite.
sunt complet de acord cu tine: dragostea adevarata este neconditionata! cred in asta mai mult decat in orice. ceea ce incercam sa spun este faptul ca o relatie de dragoste implinita este una in care ambii partenerii se iubesc neconditionat si deci, daruirea lor este deplina si reciproca. :-) iar in ce priveste dependenta, aici nu pot sa zic decat din experienta mea: dragostea urla in tine sa fie consumata, traita. dependenta de dragoste, de trupul si sufletul celuilalt, mi se pare la fel de fireasca precum dependenta de aer. normal ca dragostea adevarata continua si de la mii de km distanta, dureaza in timp si spatiu, rabda, asteapta, rezista... dar nevoia de dragoste este imposibil de negat. multumesc pentru comentariu :-)
ReplyDelete